Share Button

Petrolul a făcut din nou spectacol, câştigând de o manieră categorică duelul cu Viitorul Constanţa. Trupa lui Cosmin Contra s-a impus cu scorul de 3-0, toate cele trei goluri fiind înscrise în repriza a doua, de către Hamza Younes (54) şi Jeremy Bokila (57, 83).

Constănţenii n-au rezistat decât o repriză iureşului „galben-albaştrilor”. Primele 20 de minute au însemnat, de fapt, un duel între petrolişti şi Alexandru Buzbuchi, portarul oaspeţilor reuşind să menţină tabela nemodificată, prin paradele sale, la şuturile lui Younes (7), Bokila (17) şi Morar (21). Viitorul a avut singura şarjă ofensivă înainte de pauză, atunci când Bornescu l-a blocat pe Alibec (39), pentru ca, după reluare, terenul să se încline definitiv înspre poarta oaspeţilor. Marinescu a inventat o pasă măiastră pentru YOUNES (54), iar tunisianul, rămas singur la 8 metri, l-a „executat” pe Buzbuchi, acesta rămânând fără replică şi trei minute mai târziu, la „trasorul” expediat de către BOKILA (57). Golgheterul „lupilor”, urmărit din tribune de către părinţii săi, avea să mai lovească o dată, cu şapte minute înainte de final, atunci când, după un nou „assist” al lui Marinescu, a trimis, de la 14 metri, lateral dreapta, la colţul lung.
Petrolul bifează, astfel, cel de-al 14-lea succes din acest campionat şi, cu un total de 52 de puncte, revine pe podiumul Ligii I, continuând cursa pentru îndeplinirea obiectivelor propuse. Etapa viitoare, „lupii” vor juca sâmbătă, de la ora 18.00, la Turnu Severin.

Declaraţie Cosmin Contra

„Un meci de care mi-a fost frică, pentru că ştiam că, dacă nu vom fi la turaţie maximă, vom avea probleme. Am început foarte bine, am avut 20 de minute în care am fost agresivi, apoi, inexplicabil, am cam căzut din toate punctele de vedere. N-am mai avut posesie, n-am mai avut agresivitate, le-am permis celor de la Viitorul să revină în joc şi am cam suferit pe finalul primei reprize. Cred că am făcut o schimbare inspirată, introducându-l pe Marinescu, chiar dacă el acuza dureri la spate, motiv pentru care nici nu l-am folosit de la început, dar am fost mulţumit şi de evoluţia lui Mojica, cel care a depus mult efort. Marinescu a dat cursivitate jocului, iar după ce am deschis scorul am interpretat foarte bine partitura în continuare. Am obţinut trei puncte importante, suntem în cursa pentru îndeplinirea obiectivului. Felicit jucătorii, publicul, întregul staff şi sper să o ţinem tot aşa!”

FC Petrolul Ploieşti – FC Viitorul Constanţa 3-0 (0-0)
Marcatori: Younes (54), Bokila (57, 83).
FC Petrolul: Bornescu – Achim, Geraldo Alves (cpt), Yamissi, Guilherme – Mojica (52 Marinescu), Hoban – Boudjemaa (76 Renan Silva), Younes, Morar (57 Grozav) – Bokila. Antrenor: Cosmin Contra.
FC Viitorul: Buzbuchi – Mladen, Larie, Bejan, Toşca – Benzar (62 Cristocea), Lazăr – Târnovan (62 A. Vaştag), N. Dică (cpt) (78 Cârstocea), Chiţu – Alibec. Antrenor: Cătălin Anghel.

Au arbitrat: Istvan Kovacs (Carei) – Miclos Nagy (Cluj Napoca) şi Alexandru Cerei (Cluj Napoca).
Arbitru de rezervă: Florin Marian Constantin (Bucureşti)
Observatori: Patriţiu Abrudan (Cluj Napoca) şi Bogdan Niculae (Bucureşti).(fcpetrolul.ro)

Foto:fcpetrolul.ro

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.