Share Button

Egal de mare lupta duminică, la Ploiești, între Petrolul și CFR Cluj, care au încheiat cu scorul de 1-1. Lupii au pierdut un tempo în cursa pentru un loc pe podium și nu au reușit să profite de înfrângerea din urmă cu o zi a celor de la Pandurii Târgu Jiu.

Găzarii au fost net superiori în primele 45 de minute, când CFR a pus in pericol doar la gafa lui Bornescu (6) și prin șuturi de la distanță, semnate de Ioan Hora (35) și Gabriel Mureșan (36). De partea cealaltă, Mario Felgueiras a fost pus la grea încercare de Hoban (10), Laurențiu Marinescu (17) și Geraldo Alves (26), dar s-a descurcat ireproșabil de fiecare dată. Gazdele au cerut și un penalty, la o intrare a lui Ionuț Rada asupra lui Jeremy Bokila, însă atacantul lupilor a fost avertizat cu cartonaș galben de arbitrul Adrian Cojocaru.

Rezervele au decis scorul final

Schimbările au decis meciul în mitanul secund. Hamza a intrat l-a înlocuit pe Marian Cristescu, iar șapte minute mai târziu (60) deschidea scorul, din centrarea lui Alcenat. Sauvadet și același Hamza au mai amenințat poarta lui Felgueiras, înaintea revenirii oaspeților. Weldon, introdus pe teren în minutul 58, în locul lui Rui Pedro, a intrat excelent în joc, în spatele vârfului Kapetanos. Lui i-a aparținut și golul egalării, din minutul 79, când a marcat cu un șut la colțul lung, fără șanse pentru Bornescu.(sursa:digisport.ro)

Declaraţie Cosmin Contra
“Un meci pe care, din punctul meu de vedere, trebuia să-l câştigăm. Am avut o sumedenie de ocazii clare, dar n-am reuşit să marcăm decât un singur gol şi, după 1-0, n-am mai gestionat avantajul aşa cum am facut-o în alte partide. Am încercat să închid un pic jocul atunci când l-am introdus pe Mojica, speram să avem posesie şi să dominăm mijlocul terenului, dar n-am reuşit lucrul acesta şi, din păcate, în ultimele 15 minute i-am ajutat prin greşelile individuale pe care le-am făcut să ne egaleze.”

FC Petrolul Ploieşti– CFR Cluj 1-1 (0-0)
Marcatori: Younes (60)/Weldon (79).

FC Petrolul: Bornescu – Alcenat, Alves, Yamissi, Guilherme – Marinescu (cpt), Hoban – Sauvadet, Cristescu (53 Younes), Grozav (57 Boudjemaa) – Bokila (63 Mojica). Antrenor: Cosmin Contra.
CFR Cluj: Felgueiras – Panin, Piccolo, Rada, Sepsi – Mureşan, Obiora (67 Sulley) – Deac, Rui Pedro (58 Weldon), Hora (73 Maah) – Kapetanos. Antrenor: Paulo Sergio.

Au arbitrat: Viorel Cojocaru (Galaţi) – Aurel Oniţă (Constanţa) şi Octavian Şovre (Oradea).
Arbitru de rezervă: Eduard Constantinescu (Craiova).
Observatori: Constantin Ştefan (Bucureşti) şi Paul Mincu (Bucureşti).

Foto:Digisport

 

 

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.