Share Button

Meci incredibil la Ploiești! Petrolul și FC Brașov au oferit un adevărat festival de goluri, demn de două echipe care s-au dovedit unele dintre performerele celei de-a doua părți a campionatului.

Meciul a debutat abrupt, cu un gol încă din minutul 3, când Hamza a deschis scorul după un penalty obținut tot de el. Cinci minute mai târziu, căpitanul gazdelor, Marinescu, a făcut a mărit avantajul printr-o execuție de efect după o fază făcută pe stânga de Guilherme, și se părea că gazdele urmau să aibă o misiune facilă contra stegarilor.

N-avea să fie însă așa de simplu, deoarece Paul Batin a readus în meci echipa lui Adrian Szabo în minutul 18, trimițând de la 16 metri pe lângă Bornescu. Partida a continuat în același stil, cu faze de poartă în ambele careuri, iar oaspeții au egalat în minutul 38, prin același Batin. Doar două minute a durat însă până când s-a înscris din nou! Marinescu a șutat de la 25 de metri, Mutu a vrut să prindă, iar mingea s-a scurs pe sub acesta în poartă.

Rețeta din prima parte s-a menținut și după pauză, iar brașovenii au egalat din nou, după ce Iulian Popa, deși închis în unghi, a reluat din prima pe colțul lung o centrare venită din dreapta de la Dias. În minutul 64, Hamza a primit o pasă de la Bokila și i-a readus pe „lupi” în avantaj din șase metri. În minutul 69 s-a făcut 5-3, la capătul unei acțiuni superbe a lui Alcenat, pentru ca Grozav să mărească avantajul la zar de fugă în minutul 87, printr-un șut plasat de la 20 de metri. S-a terminat însă poartă în casă, după ce oaspeții au mai zvâcnit o dată prin Mateiu, care l-a învins superb pe Bornescu, printr-un șut se zile mari.

Petrolul – Brașov 6-4, la capătul unui meci uluitor de spectaculos, cu execuții remarcabile, care a devenit partida cu cele mai multe goluri din actualul sezon. (sursa:digisport.ro)

Declaratii Cosmin Contra: “Am trăit periculos, deoarece am dat peste o echipă a Brașovului foarte periculoasă. Am știut asta înainte de joc. Îi felicit pe adversari și sper că până la sfârșit să joace cu aceeași ardoare, cu atâta dăruire și cu atâta agresivitate. Eu atâta zic, se subînțelege ce vreau să spun. Au mai rămas patru etape și mai au de jucat cu adversari care se bat la cupele europene.  A fost un meci frumos pentru spectatori, pentru cei care s-au uitat de la televizor. Pentru mine, însă, este un semn de întrebare, pentru că am primit patru goluri acasă, ceea ce nu s-a mai întâmplat în tot acest an. N-am știut să gestionăm avantajul celor două goluri înscrise în primele zece minute. Dar a fost o victorie meritată a Petrolului, echipa mai bună din toate punctele de vedere. Sunt trei puncte importante, care ne mențin pe locul 2. Trebuie sa ne refacem, deoarece vom întâlni la Chiajna o echipă care se bate pentru evitarea retrogradării. Bătălia pentru locul doi se va da între patru echipe, iar cea cu tărie de caracter și nervi de oțel va avea câștig de cauză pentru un loc în cupele europene. Va fi o luptă foarte grea pînă la sfârșitul campionatului.”a declarat Contra pentru Digi Sport.

Declaratii Adrian Szabo: “Probabil că a fost un șoc psihologic pentru băieți faptul că Batin a ieșit la pauză după ce a dat două goluri, însă și Buga este un jucător care îi motivează de fiecare dată. Ne așteptam la forța ofensivă a Petrolului, dar la scorul de 4-3 am avut o ocazie mare, puteam să facem 4-4 și altfel era deznodământul meciului.Eu țin să felicit ambele echipe pentru jocul prestat. Se poate spune că a fost cel mai frumos meci din acest sezon. Noi acum trebuie să încercăm să îmbunătățim jocul echipei”, a spus Szabo pentru Digi Sport.

Petrolul a rămas pe locul 2 cu 56 de puncte, fiind urmată de Dinamo (53 de puncte) şi de Pandurii (53 de puncte), dar gorjenii au un meci mai puţin şi vor intalni, joi, Viitorul Constanţa, la Târgu-Jiu.

*** Galeria Petrolului a părăsit stadionul la începutul reprizei secunde

După ce au făcut spectacolul deja obişnuit de la fiecare meci jucat de Petrolul pe teren propriu, fanii Petrolului au decis ca în partea secundă a partidei cu FC Braşov să recurgă la un protest inedit pe un stadion din România. În minutul 60 al jocului, absolut toţi fanii din peluza Nord au părăsit incinta stadionului “Ilie Oană”.

Deşi la startul partidei peluza de pe “Ilie Oană” era plină, suporterii au fost solidari cu cei din gruparea “UNITED” şi nu au mai vrut să-i susţină pe favoriţi. Gazarii au dorit să protesteze astfel faţă de o măsură  abuziva a jandarmilor sau chiar a conducerii clubului, care la meciul precedent disputat de “lupi” pe teren propriu, cel cu Viitorul Constanţa (3-0), nu au fost lasati sa intre in peluza sud a stadionului Ilie Oana cu steaguri, si cu propriul lor banner de gard (UNITED)care ii reprezinta ca si identitate. 

 

La partida din aceasta seara cei din gruparea “UNITED” au avut pregatit un mesaj mai mult decat sugestiv la adresa conducerii clubului petrolist:

“Pe site aflăm arbitrii din comunicate, însă abuzurile sunt uitate!!”(aluzie directa la siteul oficial al Petrolului) 

Caseta Tehnica : Petrolul Ploiesti – FC Brasov 6-4(3-2)

Au marcat: Hamza ‘3 penalti şi ’64, Marinescu ‘8 şi ’41, Alcenat ’69, Grozav ’87 / Batin ’18 şi ’34, Popa ’55, Mateiu ’90.

Petrolul: Bornescu – Alcenat, Geraldo, Yamissi, Guilherme – Hoban, Marinescu (Mustivar ’77) – Boudjemaa, Hamza (Renan Silva ’85), Morar (Grozav ’59) – Bokila. Antrenor: Cosmin Contra.

FC Braşov: Mutu – Velayos, Machado, L. Munteanu, Cr. Ionescu – Madeira – Viveiros (Tătar ’78), Mateiu, Dias, I. Popa (Păun ’57) – Batin (Buga ’46). Antrenor: Adrian Szabo.

Foto:DigiSport

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.