Share Button

Petrolul Ploiești a încheiat cu o victorie seria meciurilor de pregătire din Slovenia, învingând în această seară vicecampioana Serbiei, Partizan Belgrad. Golul ploieștenilor a fost marcat de Adrian Mutu (28), care devine astfel și golgheterul ”găzarilor” din acest stagiu cu 4 reușite din 5 partide disputate.petrolul, partizan

Antrenorul Răzvan Lucescu a început partida de la Maribor cu următoarea formulă: Pecanha – Beța, Geraldo, Satli, Fanchone – Mustivar, Marinescu – Nepomuceno, Mutu (cpt), Mareș – N’Koyi.

De partea cealaltă, tehnicianul Marko Nikolic a trimis în teren primul ”11”:  Zivkovic –  Pauljevic, Petrovic, Ostojic – Trajkovic, Gulan, Markovic, Ninkovic, Luka – Ilic, Lazovic.

După pauză, Lucescu a efectuat câteva schimbări, iar Petrolul a abordat  repriza a doua în următoarea componență: Cobrea – Beța, Geraldo, Satli, Fanchone – Marinescu, De Lucas – Albin, Mutu, Nepomuceno – N’Koyi.

Petrolul putea încheia partida cu un avantaj și mai consistent pe tabelă, dacă în minutul 73, arbitrul asistent si centralul partidei nu anulau golul înscris cu capul de atacantul olandez Patrik N’Koyi, pe motiv de ofsaid.

Până la finalul jocului, pentru ”lupi” au mai evoluat următorii jucători: Priso, Alcenat, Romario și Tamuz.

Ploieștenii încheie ”en-fanfare” acest stagiu de pregătire din Slovenia cu cinci victorii din tot atâtea posibile și se anuntă o pretendentă serioasă în lupta pentru titlu în noul sezon.

Petrolul a bifat victorii pe linie, cu Volga Novgorod (5-0), Dinamo Zagreb (2-0), Slaven Belupo (2-0), NK Maribor (2-1) și Partizan Belgrad (1-0).  De asemenea, ”găzarii” au și un golaveraj de invidat: 12 goluri înscrise și doar 1 gol primit.

Petroliștii se vor întoarce în țară în cursul serii de mâine, cu o cursă de la Viena care va ateriza la ora 20.20 la București.

sursa foto: sr.partizan.rs

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.