Share Button

Petrolul a terminat la egalitate (1-1) prima manșă a turului III preliminar al Liga Europa împotriva cehilor de la Viktoria Plzen.

Partida a fost extrem de echilibrată, cu ocazii de ambele părți. În prima repriză cele două echipe și-au împărțit ocaziile, dar Nepomuceno (18, 41, 45), Tamuz (44), respectiv Horvath (9, 40) și Bakos (14) nu au putut să deschidă scorul. Repriza secundă a fost la fel de echilibrată, dar Hoban (68), Tamuz (78), Vanek (52), respectiv Prochazka (71), Bakos (90) nu au reușit să marcheze. Golurile au fost marcate de doi jucători care au intrat pe teren în repriza a doua. Mutu a deschis scorul, după ce a scos din joc doi adversari și a șutat de la marginea careului, fără speranțe pentru Kozacik (75). Kolar a adus egalarea pentru cehi în minutele de prelungre, după ce i-a luat fața lui Gerson și a marcat cu o lovitură de cap (90+1).

Caseta tehnică

Petrolul Ploiești – Viktoria Plzen 1-1 (0-0)
Marcatori: Mutu (75) / Kolar (90+1)

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Gerson, Geraldo, Fanchone – Hoban, De Lucas – Nepomuceno (Priso ’72), Albin (Mutu ’56), Teixeira – Tamuz (Nkoyi ’88). Antrenor: Răzvan Lucescu.

Viktoria Plzen: Kozacik – Reznik, Hubnik, Prochazka, Limbersky – Horava (Kolar ’86), Horvath – Petrzela (Hrosovsky ’74), Vanek, Pilar (Kovarik ’82) – Bakos. Antrenor: Dusan Uhrin junior.

Cartonaşe galbene: Albin ’33, Priso ’80 / Hubnik ’40, Reznik ’49.

Partida a fost arbitrată de o brigadă din Anglia avându-l la centru pe Anthony Taylor, ajutat la cele două linii de Gary Beswick şi John Brooks, în timp ce arbitru de rezervă a fost Jonathan Moss.

Meciul retur va avea loc la 7 august, în Cehia, de la ora 21.00.

sursa:sportnews.ro
foto: Vlad Chirea

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.