Categories
Menu
Se reaprind speranțele! Petrolul – ACS Poli 3-2
May 16, 2016 Stiri Petrolul Ploiesti

Share Button

Petrolul a obţinut o victorie obligatorie în duelul cu ACS Poli Timişoara, apropiindu-se la patru lungimi de locul de baraj, ocupat de următoarea adversară, FC Voluntari. Împotriva bănăţenilor, „lupii” s-au impus la limită, 3-2, succesul conturându-se, însă, mult mai clar decât ar lăsa de înţeles rezultatul final. A fost 2-0 la pauză, după penaltiurile transformate de către Astafei (15) şi Zoubir (27), iar Pacar (75) a marcat în partea a doua, reuşita atacantului elveţian intercalându-se între golurile înscrise de oaspeţi, prin Nimely (67) şi Jenkins (90+2).

Pentru prima dată în acest sezon, Petrolul a reuşit să „lege” două victorii, iar lupta pentru supravieţuire capfcp. petrolul, acs, timisoara, astafeiătă, astfel, noi valenţe. Cu Poli a fost şi cea dintâi partidă stagională în care „lupii” au marcat mai mult de două goluri, succesul venind logic, la capătul unei întâlniri pe care elevii lui Ionel Gane au controlat-o fără dubii de la un capăt la celălalt, şi doar numeroasele ratări au împiedicat o diferenţă mult mai clară pe tabela de marcaj.

Ploieştenii au dat semnalul ofensivei imediat după primul fluier al arbitrului şi, după ce Astafei (2), rămas singur cu Smaranda, a trimis pe lângă poartă, n-a mai trecut mult şi a venit şi momentul deschiderii scorului. Abel Suarez l-a faultat în careu pe Zoubir, iar ASTAFEI (15) a transformat fără emoţii lovitura de pedeapsă, pentru ca, mai apoi, rolurile să se inverseze, ZOUBIR (27) înscriind de la punctul cu var, după ce Astafei a fost oprit prin fault de către Smaranda.

Era, astfel, 2-0 după nici o jumătate de oră şi lucrurile păreau să fie cât se poate de clare, cu atât mai mult cu cât ocaziile au continuat să curgă la poarta lui Smaranda, dar Astafei (43), Gavrilă (51) şi Zoubir (65) l-au „graţiat” pe apărătorul buturilor oaspeţilor. Contrar cursului jocului, Poli s-a apropiat pe tabelă, Nimely (67) înscriind, cu capul, după un corner executat de pe partea dreaptă, dar n-a fost loc pentru prea multe emoţii, PACAR (75) refăcând diferenţa de două goluri, cu un şut de la 10 metri, lateral dreapta, la colţul lung.

Finalul le-a aparţinut oaspeţilor, cu un gol marcat, în prelungiri, de către Jenkins, tot cu capul şi tot după o lovitură de la colţul terenului, dar era mult prea târziu ca să se mai poată schimba ceva, cele trei puncte sporind zestrea Petrolului în ierarhia acestui play-out.

Ajunşi la cota 18, „lupii” vor juca, în runa următoare, pe terenul lui FC Voluntari, putând, în cazul unui succes, să se apropie, cu două etape înainte de final, la doar un singur punct de gruparea ilfoveană, ocupanta, în acest moment, a locului ce asigură prezenţa la baraj. Partida dintre FC Voluntari şi Petrolul se va juca sâmbătă, de la ora 17.00.

FC Petrolul Ploieşti – ACS Poli Timişoara 3-2 (2-0)

Marcatori: Astafei (15, pen.), Zoubir (27, pen.), Pacar (75)/Nimely (67), Jenkins (90+2).

Petrolul: Cobrea (cpt) – David, Mişelăricu, Benga, Begeorgi – Gavrilă (89 Bucşa), Ziani (90+1 R. Alecsandru), Guerriero, Mareş (60 Pacar) – Zoubir – Astafei. Antrenor: Ionel Gane.

Poli: Smaranda – Melinte, Bocşan, Cânu, D. Popescu – Bărbuţ, Suarez (73 Zicu), Jenkins, Nimely (79 Sorescu) – Goga (cpt), Rajcomar (46 Doman). Antrenor: Petre Grigoraş.

Au arbitrat: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti) – Florin George Neacşu (Piteşti) şi Daniel Mitruţi (Craiova).

Arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti).

Observatori: Sorin Boca (Iaşi) şi Ion Craiu (Bucureşti).

sursa:fcpetrolul.ro
Foto: Cristian Stavri

Leave a Reply

Name*:

Email*:

Website:

Comment: