Share Button

După ce a tranşat într-o proporţie covârşitoare soarta dublei manşe cu Vikingur Gota, în urma victoriei cu 3-0 obţinute la Ploieşti, Petrolul şi-a aflat europaadversara din turul 3 preliminar al Europa League. Lupii vor da piept cu formaţia olandeză Vitesse Arnhem, locul 4 în ediţia trecută din Eredivisie, manşa tur urmând să se desfăşoare pe stadionul “Ilie Oană”, la data de 1 august. Returul este programat o săptămână mai târziu, în Olanda, pe “GelreDome”, arena de 27.000 de locuri a batavilor. Lotul lui Vitesse Anherm este cotat la o valoare de piaţă de 39 de milioane de euro, gruparea din estul Olandei fiind pregătită de Peter Bosz, un tehnician în vârstă de 49 de ani care a mai antrenat pe Feyenoord, Hansa Rostock şi NAC Breda.

Un amanunt important de mentionat legat de Vittese Arnhem, ocupanta locului 4 din Olanda, este acela ca este singura echipă din Olanda care a învins-o pe Ajax Amsterdam de două ori în sezonul trecut.  A învins-o pe Ajax atât în deplasare, în noiembrie 2012, pe “Amsterdam Arena” (2-0), cât şi pe propriul teren (3-2).

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.