Share Button

Dacă nu va avea parte de o surpriză neplăcută în returul din Albania cu Flamurtari Vlora (ploieştenii au câştigat turul de pe teren propriu cu 2-0), Petrolul se va duela în turul III preliminar cu formaţia cehă Viktoria Plzen. s_cristian_vlad

Petrolul ar urma să joace primul meci pe teren propriu la 31 iulie, iar returul în 7 august.Viktoria Plzen este vicecampioana Cehiei şi finalistă a Cupei, fiind învinsă în ultimul act de Sparta Praga, după executarea loviturilor de departajare. Contactat de SportNews.ro, team managerul ploieștenilor, Cristi Vlad a declarat următoarele:

”Ce pot să spun? Puteam să avem și noi puțin mai mult noroc! Vom întâlni un adversar dificil. Am văzut că au în componență jucători valoroși, câțiva dintre ei joacă chiar în echipa națională. Cu toate acestea și noi dispunem de jucători valoroși și cu experiență. Astea sunt cupele europene, adversari valoroși, cine ajunge aici  nu se poate numi echipă mică sau mai puțin importantă. Pot să vă asigur că vom da tot ce avem mai bun din noi și că ne vom juca șansa. Un aport special în această dublă mansă îl vor avea ca de fiecare dată fanii noștri fantastici, mai ales că primul meci îl vom juca pe teren propriu.”

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.