Share Button

RESPECT DINELE!

Daniel Opriţa, cel mai vechi component al “galben-albaştrilor”, a avut, astăzi, o discuţie cu oficialii clubului, privind viitorul său. “Am o vârstă şi aş dori să-mi caut un contract în străinătate, în condiţii financiare mai avantajoase. Am vorbit cu cei din conducerea clubului şi am găsit înţelegere din partea lor, în sensul în care voi fi lăsat să plec, fără pretenţii financiare, dacă îmi voi găsi un alt angajament. Dacă nu, atunci voi fi prezent la reunirea lotului, în ianuarie”, a precizat Daniel Opriţa pentru www.fcpetrolul.ro.
“Contractul dintre FC Petrolul şi Daniel Opriţa nu a fost reziliat şi nici nu s-a pus această problemă. Există dorinţa lui de a-şi căuta un alt angajament, în condiţii financiare superioare, iar noi îi respectăm opţiunea. Daniel a făcut lucruri importante pentru Petrolul în perioada petrecută aici, iar dacă va găsi un contract mai bun, va putea pleca fără pretenţii din partea noastră”, a adăugat directorul executiv al petroliştilor, Alexandru Crângu.

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.