Share Button

Când am făcut ochi în lumea fotbalului, am auzit mai întâi de numele Ilie Oană. L-am văzut atunci din înaltul tribunei acoperite. Copilul de 4 ani care eram, plecat la meciuri de mână cu tata, un mare, foarte mare petrolist, toată viaţa, începea să respire aerul de găzar. Din acel moment şi până astăzi, îmi circulă prin vene „sânge roş-alb-galben” cu „transfuzii galben-albastre”. Tot ce am trăit alături de Petrolul s-a învârtit, în copilărie şi în tinereţe, în jurul lui Ilie Oană şi al fotbaliştilor săi. Antrenor cu A mare şi fotbalişti cu F mare! Unora poate, acum, li se par vorbe prea mari. Dar cine a trăit acele vremuri îmi va da cu siguranţă dreptate. Da, era aşa cum a scris www.adevarul.ro: Ilie Oană făcuse o familie la Petrolul. Nu ştiu câţi tehncieni, foşti sau actuali, au reuşit – ori vor reuşi – la fel.

Petrolul era o echipă de provincie, cu cel mai frumos stadion din afara capitalei ţării, cu mulţi, foarte mulţi simpatizanţi în Ploieşti, Prahova şi, da, în România. Pe-atunci, era port-drapelul luptei cu marile echipe din Bucureşti. Era singura ce se putea lua la trântă cu ele. Au aflat-o, în timp, Rapid, CCA (Steaua) şi Dinamo, titlurile naţionale din 1958 şi 1959, ca şi Cupa din 1963, rămânând mărturie unei perioade timp în care Ilie Oană şi băieţii lui au făcut istorie în lumea fotbalului autohton. Longeviv ca antrenor la Petrolul, Ilie Oană s-a impus nu numai prin perseverenţă, ambiţie, modestie şi bun simţ, ci mai ales prin dorinţa de a clădi şi a-şi îngriji construcţia ani buni, peste trei decenii în fapt. Fotbalist la Juventus Bucureşti – ca extremă dreaptă tipică pentru acele timpuri -, echipa din care s-a născut Petrolul, via Flacăra şi Energia, Ilie Oană a rămas pe locul al doilea în ierarhia tehnicienilor de club ca număr de ani la o singură formaţie, după un fost jucător petrolist, Florin Halagian. A sta nu mai puţin de 34 de ani la una şi aceeaşi echipă pare acum o utopie. Nu ar fi aşa, dacă ar opera aceleaşi criterii din trecut: devotament, pasiune, respect, fidelitate, competenţă, simţ pedagogic şi experienţă. Petrolul a avut şi momente faste, în istorie, dar şi mai puţin bune, însă nimeni nu s-a gândit că antrenorul ar fi de vină, în cele de restrişte. Aşa e viaţa, cu bune şi cu rele, nimic neobişnuit. Pe vremea lui Ilie Oană, conducătorii ştiau că, după ploaie, sigur va răsări soarele. Vedeţi ce simplu a fost!

Născut în Statele Unite, la Indiana Harbor, din părinţi refugiaţi acolo din cauza primului Război Mondial, Ilie Oană şi-a cunoscut ţara de origine exact la vârsta la care l-am văzut prima oară pe vechiul stadion, care îi poartă numele de imediat după ’89. A rămas la Ploieşti, el – bucureştean cu domiciliul – mai mult de trei decenii, uimindu-ne prin descoperirile sale, prin arta de a lansa juniori şi-ai creşte în spiritul marii performanţe. Aşa au ajuns să joace la echipa noastră de suflet nu numai generaţia lui Mircea Dridea, ocrotită părinteşte de Traian Ionescu, ci şi jucători găsiţi pe terenurile mărginaşe ale Bucureştilor, Doru Nicolae, Mănăstire, Mierluţ şi mulţi-mulţi alţii.

După ce a câştigat tot ce se putea câştiga în acele timpuri, Ilie Oană a plecat în Grecia, la Panserraikos Seres. Nu a uitat însă de Petrolul, echipă pe care grecii au invitat-o, la îndemnul lui, într-o pauză competiţională de iarnă, să facă un turneu în ţara lor. Fostul antrenor le-a fost ghid şi prieten, tot timpul, conducătorilor, antrenorilor şi jucătorilor formaţiei la care făcuse istorie. După ani, revenit în ţară, a acceptat o invitaţie a tatălui meu, la o mică petrecere în curte, fiind vedeta de-atunci, alături de Mircea Dridea. Îmi amintesc şi-acum că tata adusese din Grecia o sticlă de coniac Metaxa, pe care a păstrat-o chiar şi după ce se epuizase de băut. Punând în loc un alt coniac, l-a servit, atunci, pe Ilie Oană. „Americanul” a spus pe loc: „ Dar acesta nu-i Metaxa”! Aşa era nea Ilie, mereu atent la toate detaliile!

Marele antrenor al Petrolului a ştiut întotdeauna să-şi conducă echipa, să împace personalităţile din interiorul ei, să treacă peste momente delicate, totul pus numai şi numai în slujba acesteia. A lăsat de la el, numai să-i fie bine Petrolului! Şi-a reuşit să câştige astfel trofee, ultimul titlu, cel din 1966, fiind, de fapt, tot al său, lăsat „moştenire” secundului Constantin Cernăianu avansat principal. Pe 27 aprilie 2013 se împlinesc 20 de ani de când Ilie Oană nu mai este. Sâmbătă, 13 aprilie, omagiat de „frumoşii nebuni” din peluza galeriei, ne-a trimis un semn din cer, apărut din senin desupra arenei, deasupra peluzei I. Curcubeul ne va lumina calea spre noi trofee, spre Cupa României mai întâi. Acolo, sus, în Cer, ILIE OANĂ ne iubeşte, aşa cum a făcut-o mai bine de 30 de ani! Mulţumim, DOMNULE! Sperăm că ţi-a plăcut coregrafia galeriei şi muzica discretă care a însoţit-o. Acest filmuleţ, un trailer, producţia finală urmând într-o săptămână, va rămâne mărturie pentru viitoarele generaţii, fără număr, de petrolişti. Meritai din plin acest omagiu, ILIE OANĂ!
Dragoş TRESTIOREANU


Acest text este cadoul meu, de petrolist de peste cinci decenii, făcut unuia mai tânăr, Florian Tudorache, alias „Romario”, care a preluat ştafeta de la cei care au fost şi mai sunt MARI PETROLIŞTI!

sursa video : TITEL

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.