Share Button

Renumitul producator german OPEL este incepand din luna ianuarie 2014, noul sponsor principal  al echipei de fotbal FC Petrolul Ploiesti.278239-medium

Bomba inceputului de an a fost desconspirata de insusi presedintele CA al clubului gazar, Daniel Capra, intr-un amplu interviu acordat cotidianului local, Telegrama: “Returul va fi unul infernal! Vom juca 15 etape de campionat și două meciuri în Cupa României. Noi zicem și finala! Vor fi, veți vedea, 17 sau 18 finale în care să nu se aștepte nimeni la bilete de favoare! Din partea nimănui, mai ales a arbitrilor! Vânați am fost, vânați vom fi! Orice s-ar întâmpla, noi vom juca fotbal adevărat iar diferențele vor fi stabilite strict pe terenul de joc! Vă promit asta! Nu am vrut niciun privilegiu, de niciun fel, de aceea am și refuzat la finalul acestei săptămâni o propunere de a candida pentru Comitetul Executiv! Acestă echipă, dacă va fi cea mai bună în România va fi strict pe forțele ei! Aceasta este gândirea mea și nu mă abat niciun milimetru de la principiul anunțat în momentul în care am admis să preiau clubul! Am auzit că sunt zeci de miliardari, români, străini, de toate soiurile, care vor să investească, să preia, să cumpere, să conducă! Nu-i credeam pe cei dinainte care spuneau asta, ziceam că exagerează! Acum, iată, pot să anunț cu voce tare, după doi ani de conducere, cu super-fotbaliști la echipă, cu trofeu câștigat, cu  OPEL sponsor principal din retur: veniți, fraților, să vă bucurați de echipa Petrolul Ploiești cu mine, fără mine, cu orașul, cu fanii! O să vedeți, domnule ziarist, va fi coadă la ușa biroului, de mâine!”, si-a incheiat pledoaria oficialul ploiestean.

Astfel, noul sponsor principal al “lupilor galbeni” va fi prezentat oficial intr-o conferinta de presa ce va avea loc la inceputul acestei saptamani, cel mai probabil marti 14 ianuarie 2014, atunci cand din cate se pare isi va face aparitia si mult mediatizatul transfer al iernii, Adrian Mutu care va beneficia pe arena Ilie Oana de o prezentare de gala pusa la cale de conducerea clubului si de catre fanii ploiesteni.

Opel – pionier în sponsorizarea sportului internaţional

Până în anul 2002, Opel a fost considerat ca fiind unul dintre cei mai de succes sponsori în fotbal şi în sport din Europa. În anii nouăzeci, marca a fost sponsor al FIFA şi UEFA, precum şi partenerul cluburilor FC Bayern München, AC Milan, Paris Saint-Germain, IFK Göteborg şi al echipei naţionale a Olandei. Opel a avut un acord de doisprezece ani cu Bayern Munchen, între 1990 şi 2002. La acel moment,compania se axa în mod special pe sporturi cu mingea, care în afară de fotbal includeau baschet, handbal, hochei, tenis şi tenis de masă.

La sfârşitul lunii iunie 2012, producatorul a semnat parteneriate premium cu cluburi din “Bundesliga”, precum Fortuna Düsseldorf, Bayer 04 Leverkusen, Freiburg şi Mainz FSV SC 05, începând din sezonul 2012/2013. Fosta campioana a Germaniei şi echipa de Liga Campionilor, Borussia Dortmund, este si ea din 2012 un nou partener de mare profil al producatorului de automobile.

 

În România, situaţia este un pic diferită.

Implicarea importatorilor a scăzut, dar au rămas câteva parteneriate între unii dealeri şi echipele importante din Bucureşti. Steaua are ca partener dealerul Ford BDT, iar Dinamo este susţinut de Mitsubishi M Car Trading. Rapid are ca sponsor tot grupul de dealeri BDT (BDT Vest, BDT Mazda, BDT Rent). În ţară găsim câteva parteneriate mai mici între echipe şi dealeri locali, cum ar fi la Târgu Mureş, unde echipa de fotbal este susţinută de dealerul local Skoda, sau la Târgu Jiu, unde Pandurii sunt sponsorizaţi de dealerul local Mercedes şi Ford. Un caz interesant este la Braşov, acolo unde fabrica de camioane Roman a rămas partenerul echipei-fanion a oraşului ardelean.

 

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.