Share Button

Federaţia Română de Fotbal a publicat, pe siteul oficial, informaţii de interes public referitoare la finala Cupei României – Timişoreana. După cum se ştie, partida dintre FC Petrolul Ploieşti şi FC CFR1907 Cluj se va disputa pe „Arena Naţională”, din Bucureşti, sâmbătă, de la ora 20.45.

Accesul spectatorilor
 
Accesul publicului se va face începând de la ora 18.00, prin cele trei puncte de acces în stadion.
– Suporterii FC Petrolul vor fi direcționați spre intrarea în complex situată pe Bulevardul Pierre de Coubertin;
– Suporterii FC CFR 1907 Cluj vor intra în complex prin Bulevardul Basarabia;
– Publicul neutru (Peluza Sud și o parte din Tribuna Est – sectoarele 109, 110, 111, 319, 320, 321, 323, 324 și 325) va intra prin Bulevardul Basarabia;
– Deținătorii de bilete VIP vor intra prin strada Maior Ion Coravu;

Accesul cu automobilele

– Nu va exista acces auto prin Bulevardul Basarabia;
– În incinta complexului vor putea intra DOAR automobile/autocare/microbuze cu permis de parcare valabil pentru meci, acest parking fiind lipit pe parbrizul interior;
– Deținătorii de permise pentru parcările A, B, Subteran și Media vor intra DOAR prin strada Maior Ion Coravu;
– Deținătorii de permise pentru parcarea C vor intra DOAR prin Bulevardul Pierre de Coubertin;

Restricționarea traficului rutier

Traficul rutier va fi restricționat, în ziua jocului, după cum urmează:
– Începând de la ora 14.00, pe Bulevardul Pierre de Coubertin, între strada Vatra Luminoasă și intrarea în complex, cu excepția mijloacelor de transport RATB
– Începând de la ora 17.30, pe Bulevardul Pierre de Coubertin, între Șoseaua Iancului și intrarea în complex, și pe strada Vatra Luminoasă, între Șoseaua Mihai Bravu și Bulevardul Pierre de Coubertin, precum și pe strada Maior Ion Coravu, între Șoseaua Mihai Bravu și intrarea în complex.
– Restricțiile de trafic se vor menține până la defluirea totală a spectatorilor.
 
Circulația metroului

– În ziua jocului, programul de circulație a trenurilor de metrou va fi prelungit cu două ore.

 

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.