Categories
Menu
Hamza Younes batut de bodyguarzii lui Radu Mazare! Suporterii Petrolului ii sunt alaturi atacantului si cer sa se faca dreptate!
August 13, 2013 Stiri Petrolul Ploiesti

Share Button
Atacantul care a adus victoria Petrolului pe terenul Oţelului,Younes Hamza, a fost agresat azi pe plaja din Mamaia de oamenii primarului Radu Mazăre. 646x404“Este adevărat că m-au bătut. Eram la Mamaia, la plajă. Eram în apă cu un ski jet, iar primarul era să intre în mine, făcea parasailing. Bine că l-am evitat. A început să mă insulte. I-am răspuns, iar cînd am ieşit din mare, doi oameni din garda lui de corp au venit şi au început să mă lovească. M-a frapat! Mi-au umflat ochiul şi am puncte de sutură. Nici nu văd bine. Am chemat poliţia, că nu sîntem animale şi îmi voi chema şi avocatul, ca să fac plîngere. Îl am ca martor şi pe Ben Youseff pentru cele întîmplate. Nu e normal aşa ceva, sîntem într-o ţară europeană. Toată lumea mi-a spus că sînt oamenii primarului. Mi-au spus că degeaba chem poliţia, fiindcă nu vor face nimic. Îmi voi scoate certificat medico-legal şi voi face plîngere. Ce să mai fac aici? Plec, dacă nu mi se face dreptate”, a spus jucătorul la DigiSport 1. Alexandru Crîngu, directorul executiv al celor de la Petrolul Ploieşti, a comentat situaţia lui Hamza la Radio GSP: “Mi-a zis ce s-a întîmplat şi l-am asigurat că are toată susţinerea clubului. El e acum la spital şi are patru prieteni alături”. sursa: gsp.ro
Petroliştii care vor să-i trimită primarului Mazăre mesaje de protest împotriva agresiunii la care a fost supus fotbalistul Hamza o pot face la adresa de contact a Primăriei Constanţa, primarie@primaria-constanta.ro.
In cursul acestei zile,la putin timp de la nefericitul incident in care a fost implicat atacantul Petrolului, fanii “lupilor galbeni” au emis pe siteul suporterilor doarpetrolul.ro o scrisoare deschisa in legatura cu agresiunea asupra lui Hamza Younes! Iata cum suna scrisoarea fanilor ploiesteni:
Către clasa politică din România şi cei care îl protejează pe numitul Mazăre Radu Ştefan, născut la data de 5 iulie 1968 în municipiul Bucureşti, aflat temporar în funcţia de primar al Municipiului Constanţa.

  De 23 de ani ne-aţi luat totul. Pământul, pe care l-aţi vândut pe nimic. Fabricile, pe care le-aţi ruinat şi vândut bucată cu bucată. Educaţia, sănătatea, totul. Ne-aţi luat aerul, prin tăierea pădurilor. Nu ne veţi lua şi fotbalul. Nu o să vă lăsăm.

În data de 12.08.2013, numitul Mazăre Radu Ştefan a incitat persoane care îi servesc pentru pază şi protecţie în calitate de Voievod al Constanţei împotriva unei persoane, fotbalist la clubul FC Petrolul Ploieşti, motivaţia fiind că a încălcat teritoriul protejat prin drept divin în care are dreptul a practica sporturi nautice exclusiv Măria Sa Primarul Constanţei.

Dacă numitul Constantinescu Nicuşor Daniel, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa îşi permite să refuze de mai mulţi ani controlul Curţii de Conturi a României, noi, suporterii Petrolului, nu suntem Curtea de Conturi şi nu vom ceda.

Solicităm o anchetă corectă a acestui caz.

        Acţiunile noastre în perioada următoare:

1) Vom avea reprezentanţi la fiecare termen de judecată în Dosarul nr.6536/2/2008, înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală în data de 28.10.2008 şi judecat în fond de aprope 5 ani, în care numitul Mazăre Radu Ştefan a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie, una din acuzaţii fiind că a împroprietărit cu teren pe litoral un controversat om de fotbal în calitate de moştenitor al familiei Movileştilor.

2) Vom monitoriza toate cheltuielile Primăriei Municipiului Constanţa, solicitând informaţiile prevăzute de Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările ulterioare şi vom proceda la întocmirea de plângeri penale pentru orice încercare de fraudare a banului public.

3) Vom asigura asistenţă juridică cu cei mai prestigioşi avocaţi din ţară fotbalistului nostru şi vom comunica permanent stadiul cercetărilor Comisiei Europene, prin Comisarul european pentru justiţie, doamna Viviane Reding.

4) Nu vom tolera încercările de muşamalizare şi ne vom asigura că la nevoie se va face plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.

5) Vom solicita audienţe şi vom prezenta cazul ambasadorilor Olandei şi Marii Britanii în România. În acest scop, vom contacta asociaţiile de suporteri din ţările respective.

6) Vom solicita audienţe periodice la procurorul general al României, pentru a comunica solicitările noastre, în conformitate cu prevederile legale.

7) Vom organiza acţiuni publice de protest, autorizate conform prevederilor legale.

8) Vom picheta sediile autorităţilor publice responsabile de rezolvarea cazului, respectând prevederile legale.

Liga Suporterilor “Constantin Tabarcea”

Liga Suporterilor “Lupii Galbeni”

Asociaţia “Nodul Petrolist”

Reactii ale personalitatilor din Romania dupa acest eveniment

Cosmin Contra: Daca e adevarat tot ce spune Hamza, va avea tot sprijinul clubului. De obicei, in cazul unui conflict intre doua parti, adevarul este undeva la mijloc. Nu pot sa vorbesc, ca antrenor, de o chestie care tine de administratia clubului“, a declarat Cosmin Contra, pentru Digi Sport. Jucatorii au liber pana maine (n.r. marti, 13 august). Nu vad de ce ar fi o problema fotbalistica pentru club. O sa il vedem maine cum e si vom vedea daca are puncte de sutura si daca isi poate reveni pana sambata, la ora meciului“, a mai adaugat tehnicianul Petrolului Ploiesti. 

Valeriu Rachita: Am fost surprins sa aud de acel incident, tinand cont ca-l stiu bine pe Hamza, si sper ca organele abilitate sa-si faca datoria. Sper ca fotbalistul sa nu ramana cu sechele, dupa bataia incasata, si sa-si primeasca dreptatea.

Hamza, nu numai ca nu are treaba cu drogurile, dar nici macar nu bea alcool, iar de vreo altercatie in trecut nu se pune problema. Provine dintr-o familie buna, educata … Dar domnul Mazare poate stie mai bine cum e cu drogurile, ca frecventeaza foarte des cluburile! Am incredere in justitia romana, pentru ca au ajuns unii mai mari decat Mazare la facultate pe la Jilava…

Sper ca Hamza sa nu fie lasat singur de club in acest demers al lui. Vom vedea care sunt probele si sa lasam politia si procuratura sa-si faca treaba”, a declarat Valeriu Rachita, in emisiunea “Fluier final” de la Sport Total FM.

 

Virgil Iantu(vedeta TV) a postat pe contul sau de facebook urmatorul mesaj: “Nu mai vreau mazăre!!! Imi face greață!
E de proastă calitate, crește urât si agresiv si pocnește cand nu te aștepți. Sper că imi iertați ieșirea si că m-ați înțeles.O seara….frumoasa!”

Fotbal Club Petrolul Ploieşti a emis un comunicat de presă în care arată că îi acordă tot sprijinul fotbalistului bătut de bodyguarzi. „Fotbal Club Petrolul Ploieşti a aflat cu stupoare despre incidentul în care a fost implicat, astăzi, fotbalistul Hamza Younes. Clubul nostru cataloghează drept incalificabil acest eveniment, fiind inacceptabil ca, indiferent de situaţie, în România anului 2013 să funcţioneze „legea pumnului”. FC Petrolul Ploieşti aşteaptă un punct de vedere oficial din partea instituţiilor statului, asigurându-l, în acelaşi timp, pe Hamza Younes de tot sprijinul de care are nevoie pentru soluţionarea pe cale legală a acestui caz.“

Citeste mai mult: adev.ro/mrf6t4

 

Totodata, Fotbal Club Petrolul Ploieşti a emis un comunicat de presă în care arată că îi acordă tot sprijinul fotbalistului bătut de bodyguarzi. „Fotbal Club Petrolul Ploieşti a aflat cu stupoare despre incidentul în care a fost implicat, astăzi, fotbalistul Hamza Younes. Clubul nostru cataloghează drept incalificabil acest eveniment, fiind inacceptabil ca, indiferent de situaţie, în România anului 2013 să funcţioneze „legea pumnului”. FC Petrolul Ploieşti aşteaptă un punct de vedere oficial din partea instituţiilor statului, asigurându-l, în acelaşi timp, pe Hamza Younes de tot sprijinul de care are nevoie pentru soluţionarea pe cale legală a acestui caz.“
Nu in ultimul rand, toti fanii Petrolului sunt invitati maine incepand cu orele 20.30 in fata Primariei Ploiesti,pentru a-si arata solidaritatea fata de cel mai iubit jucator al Petrolului, Hamza Younes, care a fost supus astazi unui abuz ce ne aduce aminte de vremurile de trista amintire. “Nu ramane impasibil, si vino si tu alaturi de noi maine seara pe platoul din fata Primariei Ploiesti!  Puteai fi chiar tu! Dreptate pentru Hamza!”
Foto:Adrian Boioglu
Fotbal Club Petrolul Ploieşti a emis un comunicat de presă în care arată că îi acordă tot sprijinul fotbalistului bătut de bodyguarzi. „Fotbal Club Petrolul Ploieşti a aflat cu stupoare despre incidentul în care a fost implicat, astăzi, fotbalistul Hamza Younes. Clubul nostru cataloghează drept incalificabil acest eveniment, fiind inacceptabil ca, indiferent de situaţie, în România anului 2013 să funcţioneze „legea pumnului”. FC Petrolul Ploieşti aşteaptă un punct de vedere oficial din partea instituţiilor statului, asigurându-l, în acelaşi timp, pe Hamza Younes de tot sprijinul de care are nevoie pentru soluţionarea pe cale legală a acestui caz.“

Citeste mai mult: adev.ro/mrf6t4

Petroliştii care vor să-i trimită primarului Mazăre mesaje de protest împotriva agresiunii la care a fost supus fotbalistul Hamza o pot face la adresa de contact a Primăriei Constanţa, primarie@primaria-constanta.ro.Citeşte integral pe: http://www.observatorulph.ro/eveniment/28224-unde-ii-pot-trimite-fanii-petrolului-mesaje-primarului-mazare
Copyright © observatorulph.ro

Leave a Reply

Name*:

Email*:

Website:

Comment: