Share Button

EDIŢIA 1927/1928

TITLU RATAT DIN CAUZA INDISCIPLINEI

Noua ediţie de campionat pornea la drum tot cu şase competitoare, asemeni celei precedente, din punct de vedere numeric. Din punct de vedere organizatoric, însă, competiţia începea să fie structurată pe două serii districtuale. Astfel, pentru cucerirea titlului regional se întâlneau câştigătoarele celor două serii. Componenţa seriei districtului Bucureşti era asemănătoare cu cea de anul trecut, cu o singură deosebire. Aceasta consta în apariţia grupării Sparta. De fapt, era vorba de o revenire în elita fotbalistică bucureşteană. Aceasta lua locul Prahovei Ploieşti, care fusese mutată, din considerente geografice, în cealaltă serie.

În timpul vacanţei de vară, Juventusul îşi împrospătase lotul cu nu mai puţin de 10 echipieri. Acestora li se alătura şi „stranierul” Bruno Bamberger. Erau, aşadar, 11 „implanturi”. Cât o echipă, din punct de vedere numeric. Dintre aceştia, Bruno Bamberger, Ştefan Boblea, Temistocle Carianopol şi Constantin Cumpăneanu aveau să fie cei mai utili, aşa cum avea să se dovedească ulterior. La fel ca şi în urmă cu un an, înaintea debutului noii stagiuni, gruparea în albastru-roşu angajase un meci internaţional cu caracter amical. Parteneri de întrecere erau cehii de la Morawska Slavia. Duminică, 4 septembrie 1927, la ora 17, când era fixat startul jocului, tribunele „Romcomit”-ului erau pline ochi. La capătul unei dispute echilibrate, dar şi spectaculoase deopotrivă, rezultatul a fost egal: 2-2 (0-1). Golurile erau înscrise de N. Cseh (’55) şi G. Dobo respectiv, Hanus (’15) şi Belina. La fluierul de start al arbitrului bucureştean Costel Rădulescu s-au aliniat echipele: Juventus: Dezideriu Lacky – Sile Georgescu, Constantin Dumitru Veţianu – Roland Pfann, Nicolae Cseh, Camil Iuscinsky – Gyula Dobo, Carlo Archimede Melchior, Czenek, Iosif Brauchler, Zoltan Drescher. Morawska Slavia: Müller – Trojanek, Chlad – Havlik Kovazik, Drtil – Prochadska, Belina, Foltyn, Obrutza, Hanus. Rezultatul dar mai cu seamă jocul juventiştilor erau încurajatoare pentru noua ediţie de campionat, ce tocmai sta să înceapă.

1

Debutul, care a avut loc pe 2 octombrie, a fost făcut cu dreptul. O victorie în deplasare cu Sportul Studenţesc, vicecampioana ediţiei precedente. A urmat un nou succes pe arena proprie cu puternicul Venus. După două runde, oamenii preşedintelui Ettore Brunelli aveau punctaj maxim, la fel ca şi surprinzătoarea Olympia, repetenta de anul trecut. Aceasta era revelaţia noului sezon (4-0 cu Venus! şi 7-1 cu Unirea Tricolor! – campioana în exerciţiu). Juventus avea să fie din nou gazdă în runda a III-a. Era etapa care programa derbyul dintre singurele echipe cu punctaj maxim. Oaspeţii

s-au impus clar încă din prima repriză prin „dubla” impetuosului Silberman. Această sincopă venită într-un moment neaşteptat nu a avut un impact negativ prea mare asupra moralului juventiştilor. Aceştia şi-au revenit foarte repede. Două victorii nete, fără gol primit, le-au fost deajuns elevilor lui Feldmann pentru a spera la cucerirea titlului districtual. Mai întâi, aceştia i-au umilit (4-0) pe campionii en-titre ai regiunii, oborenii de la Unirea Tricolor, chiar în fieful acestora. Apoi, a venit rândul nevoiaşilor de la Sparta, cărora Dobo, Melchior şi compania „le-au dat cu terenul în cap”. Pe seama acestora, au reuşit să realizeze scorul campionatului (8-0). Liderul, Olympia, şi-a respectat blazonul, în tot acest timp înregistrând victorii pe linie. Acesta este motivul pentru care sărbătorile de iarnă i-au prins pe juventişti pe a doua treaptă a podiumului. Cele două rivale conduceau nu doar ierarhia toamnei, ci şi pe cea a marcatorilor. Liderul acestora era Leonte Silberman, olympistul având 9 reuşite, fiind urmat de Gyula Dobo cu 8 (3 din penalty).

Sâmbătă, 18 februarie 1928, la sediul de pe bulevardul Regina Elisabeta, aflat la nr. 92, a avut loc adunarea generală a clubului Juventus, prilej cu care a fost modificat articolul 4 din statut, cel care se referea la stafful administrativ al clubului. Cu această ocazie a fost ales şi noul comitet de conducere, care avea următoarea componenţă: ETTORE BRUNELLI – preşedinte; maior S. NENIŞOR – secretar; căpitan C. DUMITRESCU, MAYER, C. BENEDETTI, BOLINGHER, C. FLUSS – membri; HENRY SAMUELLI, ARONOVICI, WOPALXA – cenzori. Într-un succint anunţ apărut în presa vremii se făcea referire la acest eveniment:

În ultima adunare generală, <<JUVENTUS>> şi-a modificat articolul 4, din statut, în felul următor:

<<Asociaţia este condusă de un comitet format dintr’un preşedinte, un secretar şi cinci până la

şapte membri. În caz de absenţă a preşedintelui, d-sa va putea delega funcţiunile sale unui membru din comitet>>.

Pentru anul în curs şi-a ales următorul comitet:

Preşedinte: d. E. Brunelli; secretar: S. Nenişor; membri în comitet, d-nii: căpitan C. Dumitrescu, Mayer, C. Benedetti, Bolingher, C. Flus; cenzori, d-nii: Samuelli, Aronovici, Wopalxa.”

(ziarul „Gazeta Sporturilor”, Anul V, No. 462, Marţi, 21 Februarie 1928)

Acestă ediţie de campionat mai venea cu o noutate: programul returului era identic cu cel din tur. Aşa se face că runda inaugurală, programată pentru 18 martie, însemna partida susţinută de Juventus în deplasare, cu Sportul Studenţesc. Chiar dacă victoria a fost una „scurtă”, dar muncită din greu, era totuşi un succes. Aducea două puncte extrem de importante, iar contextul era unul favorabil pentru cei în albastru-roşu. Remiza obţinută surprinzător de Venus pe terenul liderului, reducea ecartul dintre Juventus şi Olympia la numai un punct. Următoarea etapă însă, chiar pe „năstruşnicul” 1 aprilie, a mărit din nou diferenţa din clasament la două lungimi. Liderul se impunea la scor de neprezentare în faţa oborenilor, campionii regiunii. În acelaşi timp, Venusul bisa rezultatul de egalitate al rundei precedente, de astă dată pe arena „Romcomit”. Conform programului stabilit de comisia districtuală urma runda care programa derbyul campionatului, cel cu Olympia. Partida programată la mijlocul returului, se disputa la distanţă de mai bine de o lună de la remiza cu „negrii” de la Venus. Era perioada sărbătorilor pascale. Un motiv numai bun pentru elevii lui Feldmann să pregătească în tihnă acest joc, unul care pentru ei era de „totul sau nimic”. Conform unui obicei mai vechi, conducerea juventistă contractase un joc internaţional cu caracter amical. Era primul de acest gen al anului. Oaspeţii juventiştilor erau de această dată cehii de la Viktoria Pilsen. La capătul unei partide de un nivel mediocru, care i-a dezamăgit pe cei 800 de spectatori, gazdele au câştigat cu 4-2 (1-2). Au învins, dar n-au convins. Golurile au fost reuşite de Krecmer (autogol), N. Cseh, C. Melchior (2) respectiv, Suda şi Bartovsky. Au jucat echipele: Juventus: Dezideriu Lacky – Bruno Bamberger, Sile Georgescu – Roland Pfann, Ştefan Wetzer, Aurel Schei – Gyula Dobo, Carlo Archimede Melchior, Gheorghe Alexandru Pavelescu, Nicolae Cseh, Vasile Cristescu. Viktoria Pilsen: Kosnar – Krecmer, Priban – Protiva, Turek, Hocman – Suda, Bartovsky, Nasler, Klecka, Minde.2

Rezultatul obţinut de elevii lui Feldmann era bun, prestaţia însă… Dar, mai era destul timp până la confruntarea cu Olympia. Echipa naţională a României ar fi trebuit să joace cu reprezentativa similară a Bulgariei, duminică 22 aprilie, la Sofia. Chiar în duminica Paştelui. Un cutremur produs în ţara vecină a făcut ca meciul respectiv să fie contramandat. Întorşi în Bucureşti, la iniţiativa capilor Federaţiei, echipierii primei reprezentative au jucat două meciuri amicale pe stadionul „Romcomit”: duminică 22 aprilie cu reprezentativa Bucureştiului, iar a doua zi cu Juventus.

Partida desfăşurată în ziua de Sfântu Gheorghe, pe arena de pe bulevardul Regina Elisabeta, a rămas în istorie drept una de tristă amintire. Dar ce s-a întâmplat de fapt? Deşi avea caracter amical, la scorul de 1-1 înregistrat pe tabelă în partea secundă, confruntarea s-a încheiat cu o încăierare generală la care luau parte jucători şi mai mulţi spectatori. Selecţionaţi în reprezentativa Capitalei pentru meciul din 22 aprilie, echipierii juventişti Gyula Dobo, Roland Pfann şi Carlo Archimede Melchior s-au eschivat, refuzând să joace pentru echipa Bucureştilor. A doua zi însă, cei trei au evoluat pentru clubul Juventus. Acest lucru avea să stârnească mânia tuturor membrilor Comisiei Centrale, prezenţi la ambele meciuri ale primei reprezentative. Presa nota că acest meci „a înscris cea mai urâtă pagină în analele fotbalului românesc”.

Atitudinea celor trei juventişti, care au refuzat să ia parte la jocul selecţionatei regiunii Bucureşti contra echipei naţionale, şi implicarea în bătaia iscată în meciul de luni nu au rămas fără urmări. Întrunită în regim de urgenţă, Comisia Centrală de Fotbal a dispus suspendarea tuturor juventiştilor implicaţi în neplăcutul incident, aşa după cum reiese din articolul publicat în presa vremii sub titlul: Comisia centrală de football sancţionează dezordinile de la Romcomit”

În altă parte a ziarului cetitorii vor găsi relatarea incidentului regretabil petrecut Luni, pe terenul Romcomit.

3Comisia centrală de football, apreciind gravitatea faptelor, s’a întrunit imediat sancţionând cu energia necesară. Ne place să credem că gestul de autoritate, săvârşit cu acest prilej, nu va rămâne izolat şi că oridecâte ori va fi primejduit bunul renume al sportului, comisia centrală va găsi totdeauna energia necesară.

Iată textul hotărârilor oficiale:

Prezenţi Octav Luchide, N. Lucescu, L. Silberman şi Br. Woll.

Comisiunea,

Având în vedere incidentele întâmplate pe terenul Romcomit, în ziua de 23 Aprilie cu ocazia matchului România – Juventus;

Având în vedere că toţi membrii Comisiunei Centrale au fost de faţă la întreaga desfăşurare a evenimentelor dinainte, din timpul şi după disputarea acestui match; Găseşte că ori ce fel de anchetă este cu totul inutilă şi astfel fiind;

Având în vedere că Joi 19 Aprilie conducerea clubului Juventus a refuzat accesul pe teren echipei naţionale venită pentru antrenament;

Având în vedere că jucătorii Dobo, Melchiori şi Pfan, s’au eschivat de a apăra culorile regiunei în matchul contra echipei României din 22 Aprilie, jucând însă pentru clubul Juventus a doua zi;

Având în vedere că în cursul matchului România Juventus din 23 Aprilie că jucătorul Sile Georgescu (Juventus) prin brutalităţi excesive a provocat indignarea publicului, care intrând pe teren a provocat întreruperea matchului şi un scandal general cu care ocazie s’a proferat de membrii ai clubului Juventus insulte la adresa României;

Având în vedere că jucătorii Pfan, Czeh, Sile Georgescu şi Schai toţi din clubul Juventus au luat parte activă la bătaia generală deslănţuită;

Decide în unanimitate:

1. Dă un blam public clubului Juventus.

2. Pedepseşte pe jucătorul Sile Georgescu cu suspendarea dela ori ce fel de activitate sportivă pe timp de 2 ani.

3. Pedepseşte pe jucătorul Pfan cu un an suspendare dela ori ce activitate sportivă.

4. Pedepseşte pe jucătorii Czeh şi Schai cu câte şase luni suspendare dela ori ce activitate sportivă.

5. Pedepseşte pe jucătorii Dobo şi Melchiori cu câte şase luni suspendare dela ori ce activitate sportivă.

Pedepsele intră în vigoare de la 23 Aprilie 1928.

Secretar: M. Dragomirescu”

(ziarul „Gazeta Sporturilor”, Anul V, No. 483, Miercuri, 25 Aprilie 1928).

Antrenorul Gyula Feldmann se vedea pus în imposibilitatea alinierii celei mai bune formule de echipă la „meciul meciurilor”. Jumătate dintre „senatorii de drept” fuseseră suspendaţi. În asemenea condiţii, este lesne de explicat succesul neverosimil al gazdelor, cu 3-0 (2-0). Astfel, cu un avans de patru puncte, plus atuul unui golaveraj net superior (28:5 faţă de 18:7), cei de la Olympia îşi acontaseră deja titlul de campioană a districtului Bucureşti. Mai rămâneau de disputat numai două etape. Dintre acestea, pentru oamenii lui Ettore Brunelli una era cu suspendata Sparta. Aşa încât victoria juventiştilor pe terenul campioanei încă în exerciţiu, nu mai putea fi considerată drept o performanţă. În cea de-a 18-a zi a lui florar, o zi de vineri, aceeaşi comisie care stabilise cuantumul suspendărilor celor şase juventişti, hotăra unele reduceri ale pedepselor pentru trei dintre pedepsiţi: Roland Pfann – 6 luni, Gyula Dobo şi Carlo Archimede Melchior – câte 2 luni fiecare. Numele noii campioane fusese deja stabilit. Este posibil să-şi fi „băgat coada” conducerea olympiştilor pentru a-i „netezi” echipei drumul spre titlu? Greu de spus! Nu este defel o acuză, dar nici imposibil de luat în discuţie. Şi asta, deoarece este ştiut faptul că astfel de practici „se poartă”. Mai cu seamă în sportul-rege care, uneori, este o junglă. La finalul campionatului, în fruntea ierarhiei marcatorilor s-au situat aceeaşi protagonişti din tur: Leonte Silberman cu 10 goluri, urmat de juventistul Gyula Dobo, rămas cu aceeaşi „zestre” din tur.

 

Campionatul districtului Bucureşti

Categoria I – Onoare

02.10.1927 Juventus – Sportul Studenţesc 3-1 (2-1) Au marcat: G. Grigoriu, G. Dobo (2 – 1 pen.) / Trandabur. Juventus: 1. Octav Stoian – 2. Constantin Veţianu, 3. Sile Georgescu – 4. Ştefan Wetzer (II), 5. Aurel Schei, 6. Camil Iuscinsky – 7. Zoltan Drescher, 8. Grigore Grigoriu, 9. Gyula Dobo, 10. Carlo Melchior, 11. Dumitru Oprescu. Sportul Studenţesc: 1. Postescu – 2. Struşka, 3. Antonescu – 4. Barabaş, 5. B. Zamfirescu, 6. Tanoviceanu – 7. Nanu, 8. Tulescu, 9. Trandabur, 10. Gh. Vulcan, 11. C. Moldoveanu. Arbitru: Radu Istrati. Stadion: Romcomit.

 

16.10.1927 Venus – Juventus 1-2 (0-0) Au marcat: Ţicu / G. Dobo (2). Venus: 1. I. Lăpuşneanu – 2. Baboianu, 3. Drăghicescu – 4. C. Stanciu, 5. Tănăsescu, 6. Nicolaescu (I) – 7. Em. Demetrescu, 8. D. Vasilescu, 9. Ţicu, 10. M. Nicolaescu (II), 11. D. Motoroi. Juventus: 1. Octav Stoian – 2. Sile Georgescu, 3. Constantin Veţianu – 4. Camil Iuscinsky, 5. Aurel Schei, 6. Ştefan Wetzer (II) – 7. Zoltan Drescher, 8. Carlo Melchior, 9. Gyula Dobo, 10. Grigore Grigoriu, 11. Dumitru Oprescu. Arbitru: Ştefan Alexandriu. Stadion: CAB.

 

23.10.1927 Juventus – Olympia 0-2 (0-2) A marcat: L. Silberman (2). Juventus: 1. Octav Stoian – 2. Sile Georgescu, 3. Constantin Veţianu – 4. Ştefan Wetzer (II), 5. Aurel Schei, 6. Camil Iuscinsky – 7. Gyula Dobo, 8. Carlo Melchior, 9. Grigore Grigoriu, 10. Emil Niculescu, 11. Zoltan Drescher. Olympia: 1. M. Cruţescu – 2. Lingner, 3. Bechtold – 4. Knall, 5. C. Robe, 6. R. Niculescu – 7. E. Kroner, 8. L. Silberman, 9. I. Subăşeanu, 10. P. Kroner, 11. Alterescu. Arbitru: Constantin Rădulescu. Stadion: Romcomit.

 

30.10.1927 Unirea Tricolor – Juventus 0-4 (0-2) Au marcat: I. Brauchler (2), Şt. Wetzer (II), Bucşa (ag.). Unirea Tricolor: 1. Fesci – 2. Bucşa, 3. Ch. Kohler – 4. Mihăilescu, 5. N. Rusen, 6. A. Ghermelie – 7. Neacşu, 8. G. Negulescu, 9. Fr. Kugelbauer, 10. C. Maior, 11. Chiriţă. Juventus: 1. Octav Stoian – 2. Sile Georgescu, 3. Constantin Veţianu – 4. Ion Motoroi, 5. Ştefan Wetzer (II), 6. Camil Iuscinsky – 7. Dumitru Oprescu, 8. Carlo Melchior, 9. Aurel Schei, 10. Iosif Brauchler, 11. Grigore Grigoriu. Arbitru: Denis Xifando. Stadion: Unirea.

 

13.11.1927 Juventus – Sparta 8-0 (3-0) Au marcat: G. Dobo (4 – 2 pen.), C. Melchior (3), Şt. Boblea. Juventus: 1. Petcu – 2. Constantin Veţianu, 3. Sile Georgescu – 4. Ion Motoroi, 5. Ştefan Wetzer (II), 6. Aurel Schei – 7. Dumitru Oprescu, 8. Carlo Melchior, 9. Ştefan Boblea, 10. Gyula Dobo, 11. Camil Iuscinsky. Sparta: 1. V. Făgărăşanu – 2. Cocetcow, 3. Schaller – 4. Vasiliu, 5. Pantazi, 6. Aug. Mihu – 7. C. Negoescu, 8. V. Negoescu, 9. Blummer, 10. Motaş, 11. Trifu. Arbitru: Schossberger. Stadion: Romcomit.

 

1.

Olympia    Bucureşti

5

5

0

0

21 :   4

10p

2.

Juventus    Bucureşti

5

4

0

1

17 :   4

8p

3.

Venus    Bucureşti

5

3

0

2

  9 :   7

6p

4.

Unirea  Tricolor    Bucureşti

5

2

0

3

  8 : 16

4p

5.

Sparta    Bucureşti

5

1

0

4

  5 : 20

2p

6.

Sportul  Studenţesc    Bucureşti

5

0

0

5

  4 : 13

0p

 

18.03.1928 Sportul Studenţesc – Juventus 0-1 (0-0) A marcat: Şt. Boblea (’78). Sportul Studenţesc: 1. D. Bacinschi – 2. C. Deleanu, 3. Constantinescu – 4. Scopilide, 5. Armaşu, 6. Struşka – 7. Căpăţână, 8. I. Kluge, 9. Trandabur, 10. P. Vasile, 11. Tulescu. Juventus: 1. Octav Stoian – 2. Sile Georgescu, 3. Constantin Veţianu – 4. Aurel Schei, 5. Ştefan Wetzer (II), 6. Camil Iuscinsky – 7. Dumitru Oprescu, 8. Carlo Melchior, 9. Ştefan Boblea, 10. Iosif Brauchler, 11. Gheorghe Rădulescu. Arbitru: Ştefan Lucescu. Stadion: Macabi.

 

01.04.1928 Juventus – Venus 0-0 Juventus: 1. Octav Stoian – 2. Constantin Veţianu, 3. Ştefan Wetzer (II) – 4. Sile Georgescu, 5. Aurel Schei, 6. Camil Iuscinsky – 7. Petre Simionescu, 8. Carlo Melchior, 9. Ştefan Boblea, 10. Iosif Brauchler, 11. Constantin Cumpăneanu. Venus: 1. I. Lăpuşneanu – 2. Drăghicescu, 3. Baboianu – 4. Nicolaescu (I), 5. Tănăsescu, 6. C. Stanciu – 7. M. Dumitrescu, 8. D. Vasilescu, 9. Ţicu, 10. M. Nicolaescu (II), 11. D. Motoroi. Stadion: Romcomit.

 

06.05.1928 Olympia – Juventus 3-0 (2-0) Au marcat: Subăşeanu (2), Stănescu. Olympia: 1. M. Cruţescu – 2. Bechtold, 3. Lingner – 4. Knall, 5. C. Robe, 6. R. Niculescu – 7. Stănescu, 8. Silberman, 9. I. Subăşeanu, 10. P. Kroner (II), 11. Alterescu. Juventus: 1. Octav Stoian – 2. Constantin Veţianu, 3. Bruno Bamberger – 4. Ion Motoroi, 5. Ştefan Wetzer (II), 6. Constantin Cumpăneanu – 7. Dumitru Oprescu, 8. Ştefan Boblea, 9. Giacomo Moretti, 10. Grigore Grigoriu, 11. Gheorghe Rădulescu. Arbitru: Dürer. Stadion: Olympia.

 

20.05.1928 Juventus – Unirea Tricolor 2-1 (2-1) Au marcat: Şt. Boblea, T. Carianopol / Fr. Kugelbauer. Juventus: 1. Octav Stoian – 2. Constantin Veţianu, 3. Bruno Bamberger – 4. Gheorghe Pavelescu, 5. Ştefan Wetzer (II), 6. Camil Iuscinsky – 7. Dumitru Oprescu, 8. Emil Niculescu, 9. Ştefan Boblea, 10. Temistocle Carianopol, 11. Gheorghe Rădulescu. Unirea Tricolor: 1. Fesci – 2. Bucşa, 3. N. Rusen – 4. Suten, 5. Şt. Cârjan, 6. A. Ghermelie – 7. G. Negulescu, 8. I. Popescu, 9. Fr. Kugelbauer, 10. Chiriţă, 11. Ch. Kohler. Arbitru: Radu Istrati. Stadion: Romcomit.

 

27.05.1928 Sparta – Juventus  – forfait (Sparta – suspendată).

 

1.

Olympia    Bucureşti

10

  9

1

0

30 :  5

19p

2.

Juventus    Bucureşti

10

  7

1

2

20 :  8

15p

3.

Venus    Bucureşti

10

  5

2

3

10 :  8

12p

4.

Unirea  Tricolor    Bucureşti

10

  4

0

6

13 : 22

8p

5.

Sportul  Studenţesc    Bucureşti

10

  1

1

8

  6 : 19

3p

6.

Sparta    Bucureşti

10

  1

1

8

  6 : 23

3p

 

LOTUL ECHIPEI JUVENTUS ÎN EDIŢIA 1927/28: Bruno Bamberger (2, 0, 2), Ştefan Boblea (5, 1, 4), Iosif Brauchler (3, 1, 2), Temistocle Carianopol (1, 0, 1), Constantin Cumpăneanu (2, 0, 2), Gyula Dobo (4, 4, 0), Zoltan Drescher (3, 3, 0), Sile Georgescu (7, 5, 2), Grigore Grigoriu (5, 4, 1), Camil Iuscinsky (8, 5, 3), Carlo Archimede Melchior (7, 5, 2), Giacomo Moretti (1, 0, 1), Ion Motoroi (3, 2, 1), Emil Niculescu (2, 1, 1), Dumitru Oprescu (7, 4, 3), Gheorghe Alexandru Pavelescu (1, 0, 1), Petcu (1, 1, 0), Gheorghe Rădulescu (3, 0, 3), Aurel Schei (7, 5, 2), Petre Simionescu (1, 0, 1), Octav Stoian (8, 4, 4), Constantin Dumitru Veţianu (9, 5, 4), Ştefan Wetzer (II) (9, 5, 4). ANTRENOR: Gyula Feldmann. PREŞEDINTE: Ettore Brunelli. VICEPREŞEDINTE: Sergiu Petrovici.

 

În paranteză, în dreptul fiecărui component al echipei sunt trecute, în ordine: numărul total de meciuri oficiale disputate în anul competiţional 1927/28, numărul jocurilor din tur şi, respectiv, din retur.4

 

GOLGETERII ECHIPEI JUVENTUS ÎN EDIŢIA 1927/28:

8 GOLURI:  Gyula Dobo – 3 din penalty

3 GOLURI:  Ştefan Boblea, Carlo Archimede Melchior

2 GOLURI:  Iosif Brauchler

1 GOL:                         Temistocle Carianopol, Grigore Grigoriu, Ştefan Wetzer (II)

AUTOGOL: Bucşa (Unirea Tricolor)

 

TOTAL JOCURI ÎN EDIŢIA 1927/28:

(9)  Constantin Dumitru Veţianu, Ştefan Wetzer (II)

(8)  Camil Iuscinsky, Octav Stoian

(7)  Sile Georgescu, Carlo Archimede Melchior, Dumitru Oprescu, Aurel Schei

(5)  Ştefan Boblea, Grigore Grigoriu

(4)  Gyula Dobo

(3)  Iosif Brauchler, Zoltan Drescher, Ion Motoroi, Gheorghe Rădulescu

(2)  Bruno Bamberger, Constantin Cumpăneanu, Emil Niculescu

(1)  Temistocle Carianopol, Giacomo Moretti, Gheorghe Alexandru Pavelescu, Petcu, Petre Simionescu

 

Aceasă poveste, pe lângă multe altele, face parte şi din cartea Petrolul Ploiesti, Istorie si Traditie – Volumul I Inceputurile. Ea este prima etapa dintr-un proiect strucuturat pe cinci volume a statiscianului si in acelasi timp petrolistului Razvan V. Fratila. Nascut in 1924, Juventus Bucuresti avea sa fie primul nume al echipei noastre, mutate ulterior la Ploiesti. O carte ce nu ar trebui sa lipsească din biblioteca niciunui petrolist. Cei care doriti sa achizitionati aceasta carte, puteti sa o faceti prin e-mail la ploiestipatrianoastra@yahoo.com sau pe pagina de facebook a comunitatii petroliste Ploiestiul Patria Noastra, facebook.com/PloiestiulPatriaNoastra pretul unui volum fiind de 65 de ron.

Notă: fotografiile din cuprinsul textului au caracter exclusiv pentru acest site şi nu pot fi folosite fără acordul autorului cărţii.

 

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.