Share Button

Partida de la Botoșani putea începe de la 1-0 pentru gazde, dar Hadnagy (2) și M. Croitoru (3) au ratat două ocazii mari.

În minutul 29, Botoșaniul a solicitat penalty, la presupusul henț al lui Geraldo, dar reluările TV au arătat că mingea l-a lovit în piept pe fundașul Petrolului, iar ”centralul” Alexandu Tudor a luat decizia corectă să lase jocul să continue.

”Tudor trăiește în altă lume. 11 metri inventat”

Tudor a greșit însă în debutul reprizei secunde. Bucureșteanul a dictat ușor penalty pentru Petrolul, la o fază în care Acsinte a lovit mingea cu umărul. Teixeira a transformat lovitura de la 11 metri și și-a adus echipa în avantaj. ”E un penalty inventat. Tudor nu trăiește pe lumea asta, e în altă lume. Nu se poate așa ceva. Cinci arbitri și să faci așa ceva”, a acuzat finanțatorul gazdelor, Valeriu Iftime.

Astafei  a ratat șansa să dubleze avantajul oaspeților, dar, scăpat singur cu portarul, a gafat incredibil (61). În minutul 73, Filip a primit al doilea cartonaș galben, corect, și a complicat misiunea Petrolului, nevoită să evolueze în 10 oameni în ultimele 20 de minute.

Martinus putea egala, dar șutul său, de la 23 de metri, s-a oprit în brațele lui Pecanha (77).

Vașvari, primul penalty ratat. Mă oftic, n-au tras nici un șut la poartă”

Tudor a dictat, în compensație, în ultimul minut de prelungiri, penalty pentru Botoșani, pentru presupusul fault al lui Fanchone asupra lui Martinus. Vașvari a ratat și a făcut o reparație morală pentru decizia lui Tudor. ”N-am ce să-i fac lui Vașvari, e la primul 11 metri ratat în carieră. Ei cred că Europa e o gară, în care vine trenul și se urcă și ei. Păi Pecanha e portar, l-a păcălit. Mă oftic că mă bate Petrolul, care nu a avut nici un șut și nici un corner aici. Doar penalty-ul ăla… Și portarul, și Acsinte mi-au zis că n-a fost nimic. Îmi pare rău, Petrolul a fost bine organizată, dar n-are chef să se omoare cu firea. Nu poate contesta titlul lui FCSB. Penalty-ul nostru? La limită, dar a fost”, a mai spus Iftime.

Petrolul a învins cu 1-0 și rămâne neînvină din septembrie în Liga I, având 14 victorii în partide oficiale, 11 în campionat. În deplasare, ”lupii” sunt neînvinși, repurtând șase victorii.

Caseta tehnică

FC Botoșani – Petrolul 0-1
Marcator: Teixeira (48 pen)

FC Botoșani: Curileac – Patache, Ngadeu, Tincu, Acsinte (cpt) – Roșu (62 Codoban), Vașvari, Croitoru (82 Danci)– Fulop, Hadnagy (69 Ngankam), Martinus. Antrenor: Leo Grozavu

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo (cpt), Satli, Fanchone – Filip, De Lucas – Vasilache (65 Peteleu), Teixeira, Astafei – Mareș (46 N’Koyi, 89 Coman). Antrenor: Mircea Rednic

Au arbitrat: Alexandru Tudor (București) – arbitru; Mihail Grigoriu, Radu Ghinguleac (ambii București) – asistenți; Florin Miron (București), Marian Barbu (Făgăraș) – adiționali; Iulian Radu (București) – rezervă.

Observatori: Valer Șulea (Brașov) – LPF și Sorin Boca (Iași) – FRF.

sursa:sportnews.ro
foto:
Mediafax

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.