Share Button

 

Cu prilejul conferinţei de presă de astăzi, Daniel Capră, directorul general al FC Petrolul Ploieşti, a făcut o serie de precizări legate de subiectele vehiculate în ultima perioadă.

Despre situaţia lui Jeremy Bokila

„Nu există vreo ofertă scrisă pentru Jeremy Bokila. A fost doar o simplă ofertă verbală venită din partea managerului Stelei, cel care s-a exprimat că ne-ar oferi 700.000 de euro pe Bokila, şi atâta tot. A rămas la acest nivel, nu mai mult de atât. M-a întâlnit cu dânsul pentru că aşa era civilizat. Dar, doar mi-a comunicat intenţia lor, iar în rest am vorbit despre cu totul şi cu totul altceva. Degeaba alte speculaţii, cum că s-ar fi rezolvat, că s-ar fi bătut palma… Exclus!

„Este o discuţie care ar trebui să se închidă în ceea ce priveşte cazul Bokila, şi puneţi cazul între ghilimele. Nu pleacă nicăieri deocamdată, iar din vară încolo, în funcţie de obiectivul pe care îl vom stabili pentru viitorul sezon, nu este exclus să nu plece indiferent de valoarea unei oferte, dacă aceasta va exista sau nu”

Despre eventualele transferuri
 
„Am mai spus, dacă vor veni oferte serioase, scrise, şi nu neapărat pentru Bokila, atunci va fi normal să le analizăm, pentru că banii obţinuţi din eventuale transferuri ne vor ajuta la creare bugetului pentru sezonul următor. Dar, repet, asta numai în cazul unor oferte foarte serioase”

„Speculaţii de acest gen au existat şi în iarnă. Bokila era dat ca şi plecat, iar eu am fost printre puţinii optimişti care au spus că el va rămâne la noi şi s-a văzut că aşa s-a întâmplat. Deocamdată, nu ştim dacă va fi vreo ofertă, aşa că este prematur să spunem că pleacă x, y sau z. După data de 2 iunie vom vedea. Acum avem de îndeplinit cele două obiective şi cu toţii ne concentrăm asupra acestui lucru. Din punctul meu de vedere, ceea ce s-a tot vehiculat în această perioadă nu a avut darul să afecteze atmosfera din lot. Este linişte în vestiar, toată lumea îşi doreşte să ne atingem obiectivele şi nu vrem să stricăm ceea ce s-a creat până acum”

Despre eventualele achiziţii
 
„Sunt luate în calcul mai multe variante de achiziţii pentru sezonul viitor, dar nu este nimic bătut în cuie la acest moment. Sunt peste 8 jucători aflaţi în vizorul nostru, şi de la echipe din ţară, şi din străinătate. Ne pregătim pentru a avea de unde alege, în funcţie de eventualele plecări din actualul lot şi, bineînţeles, în funcţie de obiectivul pe care îl vom stabili în vară”.

Despre sezonul viitor

„De săptămâna viitoare ne vom apuca de noile contracte pentru sezonul viitor, în ceea ce priveşte publicitatea şi sponsorizările. Suntem în discuţii cu eventuali sponsori noi, pentru că, dacă ne gândim la obiective majore, atunci şi eforturile financiare vor fi destul de mari. Iar în ceea ce priveşte contractul pe care îl avem cu domnul Florian Walter şi cu societatea Romprest, aici nu este nimic de discutat, pentru că el se întinde pe cel puţin încă un an de zile, până în 2014”.

„În ceea ce priveşte banii de la Primărie, aceştia reprezintă premierea jucătorilor şi oamenilor din staff-ul echipei pentru obiectivele îndeplinite în sezonul în curs. Nimic din acestă sumă nu se va raporta la bugetul echipei pentru sezonul următor”

„Obiectivul din campionatul viitor va fi cel puţin la nivelul celui de acum. N-aş vrea să creez o tensiune şi să spun că ne propunem să câştigăm campionatul, pentru ca apoi să se speculeze. Fiecare vrem mai mult, dar, totuşi, suntem cu picioarele pe pământ. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că, exceptând Cupa câştigată în 1995, Petrolul n-a mai avut asemenea performanţe de zeci de ani. Iar sacrificiile făcute pentru asigurarea stabilităţii financiare au fost destul de mari” (sursa:fcpetrolul.ro)


Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.