Categories
Menu
Daniel Opriţa rupe tăcerea după despărţirea de Petrolul!
January 21, 2013 Stiri Petrolul Ploiesti

Share Button

Deranjat de unele dintre afirmaţiile făcute de directorul executiv al Petrolului, Andi Crângu, pe www.ziarul-prahovean.ro, Daniel Opriţa a oferit o replică dură, explicând cum au stat lucrurile, din punctul lui de vedere.

În urma articolului de vineri, în care directorul executiv al Petrolului, Alexandru Crângu, explica motivele despărţirii de Daniel Opriţa, fotbalistul a ţinut să-şi exprime punctul de vedere, oferindu-ne o declaraţie extrem de amplă, în care a vorbit despre relaţiile pe care le-a avut în ultima jumătate de an cu cei doi antrenori de la echipă, Mircea Rednic şi Cosmin Contra, dar şi despre „divorţul” produs în această iarnă.

Iată ce ne-a spus „Dinel”: „Să fie clar, nu eu am vrut să plec de la Petrolul. Ei nu au vrut să se mai înţeleagă cu mine. De fapt, ei au vrut să scape de mine încă din vară, dar le-a fost frică de suporteri. Nu prea înţelegeam ce se întâmplă, pentru că Rednic îmi spunea pe o parte că cei din conducere nu mă mai vor, dar el, pe altă parte, mi-a luat banderola, vorbea foarte rar cu mine şi nici nu mă prea băga să joc. Mi se părea normal să trateze toţi jucătorii la fel, să-i bage pe toţi în seamă, nu să se comporte aşa cu mine.

Apoi, nu este adevărat că am avut salariu 4.000 de euro pe lună şi mi l-au dublat la 8.000. Am avut 4.500 şi mi-a fost crescut cu 3.500. Dar cum? După multe negocieri, în condiţiile în care veneau jucătorii de la Cluj cu salarii mari, de 10-12.000. Să nu se uite că eu am stat aici pe 1.500 şi am ajutat echipa asta să promoveze, apoi să nu retrogradeze. Mi se dădea exemplu Mustivar, care avea 5.000 de euro, dar el mai are de demonstrat la Petrolul, abia venise de jumătate de an. A, şi să nu uit: eu cred că sunt singurul care aveam clauză de meciuri, să joc în măcar 50% dintre partide, altfel nu-mi luam toţi banii.

E adevărat că eu l-am rugat pe Andi să ne întâlnim la Băneasa pentru a discuta. I-am spus că nu-l mai suport pe Rednic şi trebuie făcut ceva. Nu ştiu ce avea cu mine, pentru că nu făcusem nimic rău la antrenamente, nu creasem atmosferă. La CFR Cluj mă anunţase titular, pentru ca, apoi, să nu mă mai bage deloc, spunându-mi că a aflat din ziare că Dorinel Munteanu este naşul meu şi nu mă mai poate folosi. Apăruse atunci zvonul că, dacă e dat Rednic afară, ar veni Dorinel la Petrolul şi de aceea nu m-a băgat. Revenind la discuţia cu Andi, i-am spus că trebuie să găsim o soluţie, să plec eu. Nu aveam nicio ofertă, că mai erau câteva zile din perioada de transferări, dar cred că le-a fost din nou frică de suporteri şi au insistat să rămân. Prin Mara, găsisem până la urmă ceva în Cipru, dar nu au vrut să-mi dea hârtie că pot pleca, aşa că am rămas la echipă.

Acum în decembrie, am simţit că vor să mă facă să plec, dar n-am vrut, am suportat toate şicanele. Am tăcut de multe ori, pentru că domnul Contra venea în cantonament şi vorbea cu fiecare în parte, iar când ajungea la mine trecea mai departe. Se mirau şi colegii, mă întrebau ce i-am făcut. Mă trimitea la încălzire de la începutul meciului, apoi venea Cesinha de pe bancă, se încălzea puţin, şi era trimis pe teren. Deci, în decembrie m-am dus la conducere, pentru că simţeam că se întâmplă ceva. M-am dus să întreb de bani, pentru că aveam de primit pe ultimele două luni, dar ei m-au întrebat dacă n-am vreo ofertă. Le-am spus că n-am şi pe 16 ianuarie vin la reunire. Tot aşteptau să le spun că plec… Până la urmă, Andi mi-a zis: uite care este adevărul, nu te mai vrea Contra. Atunci, i-am spus că nu-i nicio problemă, eu stau la Petrolul. E normal să fiu supărat că nu joc, nu ca alţii, care sunt trimişi în tribună că nu prind lotul şi râd. Mi-au zis că-mi dau banii până pe 20 decembrie, dacă plec. Dacă nu, să mai aştept, poate până în martie. Le-am zis că bag memoriu, dar e corect să fiu tratat aşa? Până la urmă, acea hârtie prin care clubul spunea că nu are nicio pretenţie financiară mi-au dat-o doar să fie în cazul în care apare ceva.

Eu am vrut să vin să mă antrenez, dar mi s-a spus că nu e bine, că nu ne mai înţelegem. Şi, decât să vin şi să-şi bată joc de mine, am semnat rezilierea. A, şi să vă spun cum e şi cu banii pentru reziliere. În timp ce unora le-au intrat în conturi toţi banii şi sunt la zi, eu aveam aproape trei luni în urmă. Şi mi-au spus că-mi dau acei bani, plus pentru încă trei luni, dar nu toţi o dată. O mică parte acum şi restul în iulie.

Oricum, din punctul meu de vedere, Contra a fost pus să se comporte aşa cu mine. A jucat la AC Milan, la echipa naţională, în locuri unde nu se face ce face el. A fost fotbalist! Eu nu m-aş comporta aşa cu un jucător care ştiu că a făcut ceva pentru echipa asta. Sau putea să vină şi să zică de la început: Opriţa, eşti a doua sau a treia variantă pentru mine pe postul respectiv. Şi ştiam o treabă. Oricum, nu el sau Andi m-a dat afară. Capră nici atât. Ordinul a venit mai de sus, dar cred că puteau să mă susţină mai mult, la ce am făcut pentru Petrolul”.

sursa:Ziarul Prahovean

Leave a Reply

Name*:

Email*:

Website:

Comment: