Share Button

FC Petrolul Ploiești a bifat astăzi cel de-al patrulea transfer pentru sezonul viitor. Este vorba de Alberto Cobrea (23 de ani), fostul portar al celor de la CS Mioveni, cu care a și promovat în Liga 1, în urmă cu 3 ani, și al celor de la Concordia Chiajna, formație de la care a și venit la Petrolul.

Cobrea a semnat cu Petrolul un contract valabil în următoarele 4 sezoane și este considerat unul dintre cei mai talentați goalkeeperi ai generației sale. Alberto a început fotbalul la Piatra Neamț, dar adevăratul juniorat l-a făcut la Udinese, începând de la 15 ani. El a fost descoperit la Liceul cu Profil Sportiv, din Piatra Neamţ, de Constantin Pancu, acelaşi care “l-a crescut” şi pe Alexandru Maxim, de la Pandurii. Tatăl goalkeeperului, Cristi, a fost şi el portar, la Ceahlăul, în divizia secundă, în anii ’80. “Eu am fost şi atacant la început, dar, până la urmă, am ajuns să stau în poartă. E mai uşor când ai pe cineva în casă care să-ţi explice”, povestea Cobrea pentru Libertatea.

Fostul internațional de juniori și tineret se declară mândru și bucuros că a ajuns în haita lupilor, dar și că va avea ocazia să evolueze în fața înfocaților fani petroliști:

”Semnarea contractului cu Petrolul este un vis devenit realitate. Sunt onorat că voi avea ocazia să joc în fața celui mai frumos public din România. Am venit la Ploiești din postura de adversar, iar atmosfera de aici a fost incredibilă. De asemenea, mă bucur că voi avea acazia să mă pregătesc sub comanda lui Răzvan Lucescu, unul dintre cei mai buni antrenori din țară. O să muncesc și mă voi lupta pentru a-mi câștiga locul în echipă, dar sper că voi ajuta și eu la îndeplinirea obiectivelor”

Oficialul ploieștenilor, managerul sportiv Marius Nicolae, consideră că aducerea lui Cobrea reprezintă un real câștig pentru Petrolul.

”Este unul dintre tinerii portari cu o cotă foarte bună, având în vedere experiența pe care a avut-o în Italia. Petrolul a achiziționat un tânăr jucător roman de certă valoare, dar depinde doar de el să reușească”, a precizat oficialul galben-albaștrilor pentru site-ul oficial al clubului.

Odată cu venirea lui Cobrea, site-ul oficial al Petrolului ne informează că, începând de azi, ploieștenii au renunțat la serviciile goal-keeperului  lituanian Valincius Povilas, venit în urmă cu doi ani și jumătate la Ploiești.

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.