Share Button

Rapid şi Petrolul au repetat rezultatul din turul campionatului, partida disputată în “Giuleşti” încheindu-se fără gol marcat. Ploieştenii au avut marile ocazii ale confruntării, Bokila trimiţând, în chiar ultimul minut, în bară.

Disputată într-o atmosferă “incendiară”, creată de cele două galerii, partida dintre Rapid şi Petrolul n-a propus foarte mult spectacol pe teren. La fel cum s-a întâmplat în turul campionatului, tabela de marcaj a rămas nemodificată, de această dată după un meci în care ocaziile importante au fost trecute în dreptul “galben-albaştrilor”.  Grozav (13) şi Bokila (20) au avut şansa să deschidă scorul în prima repriză, pentru ca Younes (82) şi din nou Bokila (90+3) să treacă pe lângă gol în partea secundă a confruntării din “Giuleşti”. Ultima oportunitate a fost una realmente uriaşă, Bokila rămânând singur la 8-9 metri, în partea dreaptă, însă mingea trimisă de el, către colţul lung, a lovit bara şi, mai apoi, a ieşit în aut de poartă.
După această remiză, Petrolul a acumulat 38 de puncte şi, cel puţin până luni, rămâne pe treapta a patra a ierarhiei Ligii I. În etapa viitoare, “lupii” vor primi vizita lui Dinamo Bucureşti, într-un joc ce se va disputa sâmbătă, de la ora 21.30

La finalul partidei, Cosmin Contra a facut urmatoarea analiza pentru Digisport:

“Am dominat meciul de la un capăt la altul. Rapid a jucat exact cum m-am așteptat să o facă. S-au închis și au încercat să puncteze pe contraatac. Am pierdut două puncte mari în lupta noastră pentru locurile care permit accesul în cupele europene.Ne-au lipsit azi pasele în profunzime. Am avut posesie, dar nu am reușit să finalizăm. Am avut două-trei ocazii foarte mari. Sunt foarte nemulțumit de atitudinea unora dintre băieți, nu au avut răutatea necesară de a da gol.

Jucătorii Rapidului ar putea să fie luați drept exemplu de unii dintre cei din echipa noastră. Cu toate problemele pe care le au, s-au bătut pentru fiecare minge. ”

FC Rapid Bucureşti – FC Petrolul Ploieşti 0-0

FC Rapid: Pecanha – Coman (84 Ad. Grigore), Abrudan, Mardare, V. Nicolae – N. Grigore, Grigorie – M. Roman, E. Dică, Martin (46 Ciolacu) – Pancu (cpt). Antrenor: Marian Rada.
FC Petrolul: Bornescu – Alcenat, Geraldo, Yamissi, Guilherme – Marinescu (cpt), Hoban – Boudjemaa (64 Renan), Mojica (64 Younes), Grozav (83 Sauvadet) – Bokila. Antrenor: Cosmin Contra.

Au arbitrat: Sebastian Colţescu (Craiova) – Adrian Ghinguleac (Bucureşti) şi Ovidiu Artene (Vaslui).
Arbitru de rezervă: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea).
Observatori: Cornel Sorescu (Piteşti)/Rodion Cămătaru (Craiova). (sursa:fcpetrolul.ro)

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.